Pretul produselor

Prețul diferă de la produs la produs.

În cazul produselor vestimentare, prețul este stabilit în funcție de complexitatea modelului ce doriți să fie pictat.

Dacă se dorește pictarea pe geacă, geantă sau încălțăminte, trebuie precizat că se pictează doar pe produsele clienților.  În cazul picturii pe tricou, acesta este oferit de noi.

În cazul tablourilor personalizate, prețul este stabilit în funcție de dimensiunea dorită de client. 👉 Tablouri personalizate

Modalități de plată

Modalitățile de plată sunt:

  1. plata prin virament bancar, în cazul plasării comenzilor ce au ca obiect tablouri/obiecte vestimentare pictate manual 

Deoarece este vorba despre produse personalizate, nu acceptăm plata la ramburs.

Livrarea produselor

Atelierul Colorat livrează doar pe teritoriul României.

Livrarea produselor pe teritoriul României se face prin Fan Curier iar în cazul produselor comandate în București, predarea este făcută fie prin Fan Curier fie personal, la adresa atelierului, Popești Leordeni, Ilfov.  Costurile de livrare sunt specificate la finalizarea fiecărei comenzi, excepție făcând localitățile aflate în afara ariei de acoperire Fan Courier, localități pentru care se percep kilometri exteriori (costuri suplimentare percepute de firma de curierat Fan Courier și coletele care depasesc 1 kg), acestea fiind suportate de către destinatar ( cumparator).

În București produsele se pot livra prin predare personală fără costuri.

Se face dovada viramentului bancar cât și dovada primirii plății de către Atelierul Colorat.

Plasarea comenzii

Pentru a plasa o comandă trebuie să ne contactați prin una din următoarele modalități:

Înainte de a fi confirmată o comandă, trebuie să ne asigurăm că am înțeles perfect ceea ce își dorește fiecare client în parte. Atât pe parcursul pictării cât și pe parcursul creării unui tablou, ținem legătura în permanență cu clienții noștri. De aceea vă rugăm să lăsați un mesaj și numărul de telefon.

Termenul de livrare pentru produsele personalizate se comunică în momentul confirmării comenzii, acesta diferă în funcție de complexitatea modelului ce doriți să fie creat.

Returul produselor

Atelierul Colorat nu acceptă retur sau schimb, fiind vorba despre produse unicat. Înainte de a trimite coletul la dumneavostră, vă trimitem fotografii cu produsul final pentru a evita orice tip de probleme și pentru a face completări sau modificari, dacă este cazul. Condițiile de întreținere trebuie să fie atent studiate, acestea fiind prezentate, din nou, și în discuția purtată în momentul plasării comenzii. Însă, pentru orice problemă survenită ulterior vă rugăm să ne contactați pentru a încerca să remediem problema. Clienții Atelierului Colorat trebuie să fie întotdeauna mulțumiți și satisfăcuți.

Întreținere tricouri/rochii și alte produse pictate manual

Cum se spală produsele pictate în Atelierul Colorat?

Pentru produsele pictate în Atelierul Colorat trebuie să acordați atenție în ceea ce privește spălarea acestora.

Un aspect important de care trebuie ținut cont este temperatura apei de spălare. Aceasta nu trebuie să depășească 30 de grade Celsius.

Gecile pictate se spală manual, în apă călduță.

De asemenea, nu trebuie să folosiți detergenți sau produse care conțin clor. Clorul poate dăuna atât picturii cât și țesăturii din care este confecționat produsul pictat.

Obiectele vestimentare din piele nu se spală în niciun caz la mașina de spălat ci necesită o curățare ușoară.

Cum se calcă produsele pictate în Atelierul Colorat?

Produsele pictate în Atelierul Colorat se calcă pe interior. Pentru protecția picturii se recomandă punerea unui material textil de protecție între tricou  și fierul de călcat. Temperatura de călcare este cea recomandată pentru produsele din bumbac, aceasta fiind găsită în cartea tehnică a fierului deținut de fiecare client în parte.

Recomandări de întreținere:

  • A se spăla întors pe dos. A se călca întors pe dos.

Recomandări de spălare:

  • A se spăla manual la max. 30 de grade;
  • A nu se înălbi;
  • A nu se usca în mașina automată;
  • A se călca la max. 110 grade (pentru temperatura potrivită bumbacului verificați cartea tehnică a fierului de călcat) fără aburi;
  • A nu se curăța chimic

Condițiile de întreținere trebuie să fie atent studiate.

Contacteaza-ne

Telefon: 0766673884
Email: contactatelierulcolorat@gmail.com
Formular: Pagina de contact