Pretul produselor

Prețul diferă de la produs la produs.

În cazul produselor vestimentare, prețul este stabilit în funcție de complexitatea modelului ce doriți să fie pictat.

În cazul tablourilor personalizate, prețul este stabilit în funcție de dimensiunea dorită de client.

Modalitati de plata

Modalitățile de plată sunt:

  1. plata prin virament bancar, în cazul plasării comenzilor ce au ca obiect tablouri/obiecte vestimentare pictate manual
  2. plata la livrare (sistem Ramburs), în cazul plasării comenzilor ce au ca obiect haine pictate manual. În acest caz, se percepe de către Fan curier o taxă de transport diferită, fiind  taxă de transport tur-retur. Taxa este suportată de cumpărător în ambele situații.

Livrarea produselor

Atelierul Colorat livrează atât în țară cât și în străinătate

Livrarea produselor pe teritoriul României se face prin Fan Curier iar în cazul produselor comandate în București, predarea este făcută fie prin Fan Curier fie personal, într-un loc stabilit de comun acord. Costurile de livrare sunt specificate la finalizarea fiecărei comenzi, excepție făcând localitățile aflate în afara ariei de acoperire Fan Courier, localități pentru care se percep kilometri exteriori (costuri suplimentare percepute de firma de curierat Fan Courier și coletele care depasesc 1 kg), acestea fiind suportate de către destinatar ( cumparator).

In Bucuresti produsele se pot livra prin predare personală fara costuri.

Livrarea produselor în afara teritoriului României se face prin Poșta Română, taxele poștale fiind suportate de cumpărător. **Modalitatea de plată în cazul comenzilor plasate în afara teritoriului României este prin transfer bancar, în contul atelierului, cont ce va fi oferit în urma discuției avute la momentul plasării comenzii. Se face dovada viramentului bancar cât și dovada primirii plății de către Atelierul Colorat.

Plasarea comenzii

Pentru a plasa o comandă trebuie să ne contactați prin una din următoarele modalități:

Înainte de a fi confirmată o comandă, trebuie să ne asigurăm că am înțeles perfect ceea ce își dorește fiecare client în parte. Atât pe parcursul pictării cât și pe parcursul creării unui tablou, ținem legătura în permanență cu clienții noștri.

Termenul de livrare pentru produsele personalizate se comunică în momentul confirmării comenzii, acesta diferă în funcție de complexitatea modelului ce doriți să fie creat.

Returul produselor

Atelierul Colorat nu acceptă retur sau schimb, fiind vorba despre produse unicat. Înainte de a trimite coletul la dumneavostră, vă trimitem fotografii cu produsul final pentru a evita orice tip de probleme și pentru a face completări sau modificari, dacă este cazul. Condițiile de întreținere trebuie să fie atent studiate, acestea fiind prezentate, din nou, și în discuția purtată în momentul plasării comenzii. Însă, pentru orice problemă survenită ulterior vă rugăm să ne contactați pentru a încerca să remediem problema. Clienții Atelierului Colorat trebuie să fie întotdeauna mulțumiți și satisfăcuți.

Întreținere tricouri/rochii și alte produse pictate manual

Cum se spală produsele pictate în Atelierul Colorat?

Pentru produsele pictate în Atelierul Colorat trebuie să acordați atenție în ceea ce privește spălarea acestora.

Un aspect important de care trebuie ținut cont este temperatura apei de spălare. Aceasta nu trebuie să depășească 30 de grade Celsius.

De asemenea, nu trebuie să folosiți detergenți sau produse care conțin clor. Clorul poate dăuna atât picturii cât și țesăturii din care este confecționat produsul pictat.

Cum se calcă produsele pictate în Atelierul Colorat?

Produsele pictate în Atelierul Colorat se calcă pe interior. Pentru protecția picturii se recomandă punerea unui material textil de protecție între tricou  și fierul de călcat. Temperatura de călcare este cea recomandată pentru produsele din bumbac, aceasta fiind găsită în cartea tehnică a fierului deținut de fiecare client în parte.

Recomandări de întreținere:

  • A se spăla întors pe dos. A se călca întors pe dos.

Recomandări de spălare:

  • A se spăla automat la max. 30 de grade- program normal;
  • A nu se înălbi;
  • A nu se usca în mașina automată;
  • A se călca la max. 110 grade (pentru temperatura potrivită bumbacului verificați cartea tehnică a fierului de călcat) fără aburi;
  • A nu se curăța chimic

Condițiile de întreținere trebuie să fie atent studiate.

Contacteaza-ne

Telefon: 0766673884
Email: atelierulcolorat@yahoo.com
Formular: Pagina de contact