Tricouri pictate manual

Atelierul Colorat este locul unde tricourile prind viață cu ajutorul culorilor. Acestea sunt pictate manual, respectând întocmai cerințele clientului.

Pentru ca pictura să fie realizată la nivel de artă, trebuie să ținem cont, în primul rând, de calitatea tricoului. Pictăm doar pe tricouri de bumbac 100%, acestea fiind atent selecționate în funcție de fiecare model ce se dorește a fi pictat.

În al doilea rând, culorile folosite de noi sunt special pentru textile, acestea fiind rezistente la spălări repetate, la 30 de grade.

  • Tricourile din Atelierul Colorat se găsesc atât în varianta pentru damă cât și în varianta pentru bărbat sau copil. Mărimile variază între xs-xxl, în limita stocului disponibil.
  • Pictura se realizează în special pe tricouri albe însă, la cere, și dacă o altă culoare a țesăturii permite realizarea picturii, încercăm să satisfacem și această cerință.

Arta se lovește de cele mai multe ori de bariere până să ajungă la publicul larg. De aceea, noi ne dorim să parcurgem un drum mai lung însă având rezultatul mult dorit. Din această cauză, înainte de a trece la pictat trebuie să înțelegem perfect ce își dorește fiecare client în parte. Trebuie să purtăm o scurtă discuție despre ideile tale și de ce nu, să venim și noi cu unele completări.

Pentru a lua legătura cu noi, verifică secțiunea CONTACT. Abia după ce totul a fost pus la punct, culorile intervin și își fac de cap.

Tricoul stă la uscat 24 de ore după care este gata de purtat.